Ce să facem dacă vine un mistreț spre noi?

Din păcate, trăim într-o lume foarte periculoasă. Nici mass-media nu uită să ne amintească mereu de acest lucru, deoarece ni se pot întâmpla numeroase accidente, incendii, atacuri ale extratereștrilor. Stilul de viață urban a ajuns în ultima vreme la extreme fără precedent, iar membrii mediului de beton aproape că se sperie de moarte când întâlnesc ceva natural, fie că este vorba de un fenomen meteorologic, de vreun animal sălbatic (deși aici avem noroc, pentru că în Europa nu prea trăiesc prădători cu adevărat periculoși), de vreun fruct sălbatic sau de vreun ciupercă.

Este adevărat că, într-un mediu în care nu cunoaștem regulile, este bine să ne comportăm cu prudență, dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne ferim de drumețiile și plimbările în natură; mai bine să ne informăm despre ce avem de făcut în situații extreme.

De exemplu, ce avem de făcut dacă în timpul unei plimbări prin pădure întâlnim animale sălbatice? Cu cervidele nu este nicio problemă, pentru că se tem mult mai tare de oameni decât ne temem noi de ele. Să ajungem în conflict cu cerbii este mult mai ușor pe șosea, când sar în fața noastră, decât în pădure. De obicei, dacă aud că vine un om, dispar pe nesimțite, de cele mai multe ori nici nu observăm că au fost acolo. Dacă întâlnirea este o surpriză și/sau se sperie foarte tare, este posibil să fugă făcând mai mult zgomot; atunci se simte în pământ tropotul copitelor lor și se aude foșnetul prin vegetația de la sol.

undefined

Mistrețul este „altă mâncare de pește”, deoarece, deși și ei încearcă să evite întâlnirea cu oamenii, se poate întâmpla să se comporte agresiv cu noi. Cel mai mare risc apare atunci când au purcei (ianuarie-mai, deși, practic, acest lucru nu poate fi exclus pe tot parcursul anului). Dacă ne întâlnim cu mistreți, să nu pierdem niciodată timpul încercând să estimăm câți sunt și în ce compoziție. Să nu adoptăm un comportament amenințător mergând spre ei. Este foarte important să nu le stăm în cale și să nu îi împingem într-un loc din care nu pot scăpa!

Dacă citim pe internet ce recomandă fiecare în astfel de situații, putem vedea că există mai multe „școli”. Unii spun că trebuie să încerci să le alungi, adică să fluieri, să faci zgomot cu un clopoțel, să agiți un băț. Alții consideră că nu merită să încerci așa ceva, pentru că pot interpreta greșit situația, mai ales dacă este vorba despre scroafe cu pui și, oricum, nu pot fi alungate.

Există unii care spun că trebuie să stai nemișcat, deoarece asta nu este deloc amenințător, și există unii care consideră că „fuga e rușinoasă, dar sănătoasă”. Dovada contrariului este că mistrețul este un alergător extrem de rezistent, cu o viteză maximă de 45 km/h, iar acest lucru este rar depășit de un om.Mândouă abordările pot reprezenta o provocare pentru ei, iar pentru că, în ambele privințe, am ieși în dezavantaj dacă s-ar ajunge la o confruntare, este mai bine să nu forțăm lucrurile. Nici urcarea în copac nu este o soluție, deoarece mistrețul este suficient de deștept încât să stea sub copac până când obosim și cădem jos.

Zgomotul poate însă avea justificare, în cazul în care nu ne-am întâlnit încă cu un mistreț, dar există șanse să fie pe aproape, atunci merită să aplaudăm, să cântăm, pentru a-l informa pe porc despre faptul că venim și să aibă posibilitatea să se îndepărteze, evitând întâlnirea.

Foarte important este și să nu ne apropiem de animale, nici măcar dacă par foarte blânde. Și mai mare tabu decât atât este următorul lucru: dacă găsim pui de mistreț dungat singuri (poate descoperim un cuib sau pur și simplu, sub un tufiș) să nu ne apropiem niciodată, dar niciodată, să nu ne uităm la ei și, cu atât mai puțin, să nu-i mângâiem/să nu-i luăm în brațe. Oricât de neajutorați ar părea, să credem că nu au nevoie de ajutor, mama lor cel mai probabil doar caută hrană. În același timp, putem fi siguri că, dacă se observă o prezență străină sau dacă sunt scoși din cuibul lor sigur, va izbucni țipătul de ajutor și, dacă apare mama, vom avea probleme foarte mari.

Dacă întâlnim un mistreț adult, putem face două lucruri, ambele necesitând destul autocontrol. Una este să ne purtăm de parcă nu l-am observat și, fără să ne schimbăm în mod deosebit ritmul, să încercăm să dispărem de pe scenă. Cealaltă este să ne oprim și să așteptăm până pleacă el. În astfel de momente, este bine să evităm contactul vizual cu el.

În timpul atacului, mistrețul își folosește colții, iar scroafa mușcă. Dacă ajungem în situația în care mistrețul ne atacă și nu putem fugi, cel mai bine este să ne întoarcem pe burtă și să ne ghemuim. Merită să ne protejăm capul cu brațele, eventual să ne înghesuim sub un copac sau un tufiș, iar organele interne să le punem la adăpost prin ghemuire.